Telegram Group & Telegram Channel
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Astăzi, societatea, țara noastră, are nevoie mai mult ca niciodată de maturitate politică și de consolidarea tuturor forțelor puternice pentru a face față situației actuale.

Este nevoie, și a venit timpul, să ne unim și să muncim în interesul țării și al cetățenilor.

În ultima perioadă, oamenii tot mai mult își doresc o alternativă politică viabilă, formată din specialiști în care pot avea încredere și care au demonstrat de-a lungul timpului, în diverse perioade, că sunt capabili să administreze, să rezolve problemele oamenilor și să aducă rezultate.

Pentru prima dată în istoria politică, după mulți ani, lăsăm deoparte ambițiile politice, iar scopul de bază este să ne unim forțele pentru binele țării și al cetățenilor.
Integrarea Europeană a Republicii Moldova va fi realizată nu prin declarații, ci prin acțiuni concrete pentru modernizarea țării, îmbunătățirea calității vieții oamenilor și implementarea unor standarde autentice în toate domeniile.

Am văzut de ce au fost în stare precedentele guvernări și vedem capacitatea actualei guvernări. Ne dăm seama că este nevoie urgent de a salva țara și de a o scoate din această criză majoră în care se află, în care au adus-o incompetenții și iresponsabilii.

Cetățenii noștri au nevoie să recapete încrederea în instituțiile statului, în politica moldovenească, care trebuie să se maturizeze, în justiție egală și să aibă siguranță în ziua de mâine, aici, acasă, sau oriunde sunt stabiliți cu traiul.
Este timpul să conducem țara profesionist.

Suntem astăzi aici pentru a anunța formarea Blocului Politic „ALTERNATIVA”, creat din trei partide și Alexandr Stoianoglo, alături de echipa sa.

Blocul „ALTERNATIVA” este ceea ce își doresc oamenii.
Republica Moldova trebuie să înceapă să se dezvolte cu adevărat. Iar în tot acest parcurs, să nu uităm nici pentru o clipă tradițiile, valorile, caracterul poporului nostru și să fim uniți.
Alături de noi avem profesioniști pregătiți în toate domeniile și care sunt gata să muncească, iar împreună cu cetățenii vom reuși.
Moldova și interesele cetățenilor noștri vor fi în centrul atenției și vor fi prioritare.

Într-un ceas bun!

***
Сегодня общество, наша страна как никогда нуждаются в политической зрелости и консолидации всех сил для противостояния сложившейся ситуации.
Необходимо и пришло время объединиться и работать в интересах страны и ее граждан.
В последнее время людям необходима жизнеспособная политическая альтернатива, состоящая из специалистов, которым они могут доверять и которые в разные периоды времени доказали, что они способны управлять, решать проблемы людей и добиваться результатов.
Впервые в политической истории, после многих лет, мы откладываем в сторону политические амбиции, а наша главная цель — объединить усилия на благо страны и ее граждан.
Европейская интеграция Республики Молдова будет достигнута не на словах, а посредством конкретных действий по модернизации страны, улучшению качества жизни людей и внедрению подлинных стандартов во всех областях.
Мы увидели способности предыдущих властей и видим, на что способны нынешние. Мы понимаем, что необходимо срочно спасти страну и вывести ее из этого серьезного кризиса, в который ее ввергли некомпетентные и безответственные люди.
Необходимо вернуть нашим гражданам доверие к государственным институтам, к молдавской политике, которая должна стать зрелой, вернуть доверие к правосудию и уверенность в завтрашнем дне - здесь, дома, или где бы наши граждане ни жили.
Пришло время профессионально руководить страной.
Мы собрались здесь сегодня, чтобы объявить о формировании Политического блока «АЛЬТЕРНАТИВА», созданного тремя партиями и Александром Стояногло с его командой.
Блок «АЛЬТЕРНАТИВА» — это то, чего хотят люди.
Необходимо начать настоящее развитие Республики Молдова. И на протяжении всего этого пути призываю ни на минуту не забывать традиции, ценности и характер нашего народа, призываю быть едиными.
Вместе с нами - профессионалы во всех сферах деятельности, готовые работать, и вместе с гражданами мы добьемся успеха.

group-telegram.com/ionceban/26316
Create:
Last Update:

BY Ion Ceban

Warning: Undefined variable $i in /var/www/group-telegram/post.php on line 260

Share with your friend now:
group-telegram.com/ionceban/26316

View MORE
Open in Telegram

Telegram | DID YOU KNOW?

Date: |

"And that set off kind of a battle royale for control of the platform that Durov eventually lost," said Nathalie Maréchal of the Washington advocacy group Ranking Digital Rights. The message was not authentic, with the real Zelenskiy soon denying the claim on his official Telegram channel, but the incident highlighted a major problem: disinformation quickly spreads unchecked on the encrypted app. In 2014, Pavel Durov fled the country after allies of the Kremlin took control of the social networking site most know just as VK. Russia's intelligence agency had asked Durov to turn over the data of anti-Kremlin protesters. Durov refused to do so. The picture was mixed overseas. Hong Kong’s Hang Seng Index fell 1.6%, under pressure from U.S. regulatory scrutiny on New York-listed Chinese companies. Stocks were more buoyant in Europe, where Frankfurt’s DAX surged 1.4%. In February 2014, the Ukrainian people ousted pro-Russian president Viktor Yanukovych, prompting Russia to invade and annex the Crimean peninsula. By the start of April, Pavel Durov had given his notice, with TechCrunch saying at the time that the CEO had resisted pressure to suppress pages criticizing the Russian government.
from ca

Telegram Ion Ceban
FROM American