Telegram Group & Telegram Channel
Ministerul Afacerilor Externe a convocat de urgență pe șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, în urma unei noi și grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești.

În cadrul întrevederii, partea moldovenească a exprimat protestul ferm față de aceste încălcări inacceptabile, subliniind că astfel de incidente reprezintă o amenințare gravă la adresa securității naționale și a cetățenilor Republicii Moldova. Diplomatului rus i-a fost comunicat că asemenea acțiuni constituie o încălcare a suveranității naționale și este un alt gest neprietenos din partea Federației Ruse.

Ministerul i-a mai prezentat fragmente ale dronelor căzute pe teritoriul Republicii Moldova, ca dovadă concretă a acestor încălcări grave împotriva oamenilor din țara noastră.

Ministerul Afacerilor Externe a reiterat apelul către autoritățile ruse de a înceta imediat aceste incursiuni și de a respecta strict suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova

Ca răspuns la aceste provocări, MAE a luat decizia privind denunțarea unilaterală a Acordului interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, încheiat în anul 1998. După finalizarea procedurilor de denunțare, Centrul Cultural Rus urmează să-și sisteze activitatea la noi în țară.

group-telegram.com/maeiexplica/2670
Create:
Last Update:

BY MAExplică

Warning: Undefined variable $i in /var/www/group-telegram/post.php on line 260

Share with your friend now:
group-telegram.com/maeiexplica/2670

View MORE
Open in Telegram

Telegram | DID YOU KNOW?

Date: |

"Someone posing as a Ukrainian citizen just joins the chat and starts spreading misinformation, or gathers data, like the location of shelters," Tsekhanovska said, noting how false messages have urged Ukrainians to turn off their phones at a specific time of night, citing cybersafety. The perpetrators use various names to carry out the investment scams. They may also impersonate or clone licensed capital market intermediaries by using the names, logos, credentials, websites and other details of the legitimate entities to promote the illegal schemes. Markets continued to grapple with the economic and corporate earnings implications relating to the Russia-Ukraine conflict. “We have a ton of uncertainty right now,” said Stephanie Link, chief investment strategist and portfolio manager at Hightower Advisors. “We’re dealing with a war, we’re dealing with inflation. We don’t know what it means to earnings.” Some people used the platform to organize ahead of the storming of the U.S. Capitol in January 2021, and last month Senator Mark Warner sent a letter to Durov urging him to curb Russian information operations on Telegram. Now safely in France with his spouse and three of his children, Kliuchnikov scrolls through Telegram to learn about the devastation happening in his home country.
from ca

Telegram MAExplică
FROM American