🔷Pachetul pentru independență energetică conține o componentă destinată malului stâng al Nistrului. UE vine cu o ofertă suplimentară de a aloca 60 mln euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii până la mijlocul lui aprilie, adică 70% din consumul social pe care l-au avut până la criză.
🔸Asistența va fi condiționată de câteva lucruri pe care trebuie să și le asume regiunea transnistreană: ▪️Acțiuni concrete prin care se respectă drepturile omului și libertățile fundamentale în regiune, și care trebuie convenit cu Guvernul Republicii Moldova până a fi valorificat ajutorul. ▪️Un plan asumat prin care se actualizează treptat tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. ▪️Companiile mari care exportă produse vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie. ▪️Excluderea consumatorilor industriali cu consum mare de energie din pachetul de sprijin.

In view of this, the regulator has cautioned investors not to rely on such investment tips / advice received through social media platforms. It has also said investors should exercise utmost caution while taking investment decisions while dealing in the securities market. After fleeing Russia, the brothers founded Telegram as a way to communicate outside the Kremlin's orbit. They now run it from Dubai, and Pavel Durov says it has more than 500 million monthly active users. Following this, Sebi, in an order passed in January 2022, established that the administrators of a Telegram channel having a large subscriber base enticed the subscribers to act upon recommendations that were circulated by those administrators on the channel, leading to significant price and volume impact in various scrips. Telegram Messenger Blocks Navalny Bot During Russian Election Artem Kliuchnikov and his family fled Ukraine just days before the Russian invasion.
from ru